Daca anul trecut ferma si-a intampinat concurentii cu un frig napraznic, in mijlocul padurii, fiind izolati si fara nicio urma de civilizatie in jur, anul acesta Iulia Vantur si nea Rata le pregatesc o mare surpriza: Ferma vedetelor se muta in Cipru! De aceasta data si mai departe de civilizatie, intr-o ferma cipriota abandonata, fara curent electric, telefoane mobile, internet, fara contact cu familia sau prietenii, cei 12 concurenti vor trebui sa convietuiasca si sa se descurce intr-un mediu cu totul nou. Cum se vor descurca vedetele intr-o ferma din Cipru? Cum vor adapta traditiile romanesti? Vor reusi sa ingrijeasca si sa transforme ferma intr-una functionala pana la sfarsitul competitiei? 

„Noua locatie a fost o mare surpriza si pentru mine! Abia astept sa ajungem in Cipru, sa vedem ferma si sa ne punem pe treaba. Sunt foarte curioasa sa vad reactiile concurentilor cand vor pasi prima data in ferma. Sunt sigura ca se asteapta sa fie mai usor ca anul trecut avand in vedere ca am eliminat frigul din ecuatie, insa sunt convinsa ca nu va fi deloc mai usor, ci mai greu. Sunt alte obiceiuri acolo de care vor trebui sa tina cont, dar sunt convinsa ca romanii nostri vor face fata cu brio!”, a declarat Iulia Vantur, gazda emisiunii. 

Nea Rata este pregatit si el pentru noua provocare, iar umorul caracteristic nu va lipsi nici din acest sezon: „Ma bucur pentru concurenti ca nu vor mai sta in frig, si asa nu prea se descurcau ei sa intretina focul, dar nu asta era cea mai mare problema a lor, ci sarcinile pe care se tocmeau. Fermierul e fermier oriunde s-ar duce, si de data asta sunt hotarat sa ii transform din vedete in adevarati fermieri, sa prinda ceva si sa stie si ei sa bata un cui, sa mulga o capra, sau cine stie ce animale mai avem pe acolo!”. 

O noua cultura, o noua ferma, noi concurenti si noi provocari, alta tara, alta distractie, peisaje superbe si multa munca, o batalie stransa, aliante, prietenii, strategii de joc – toate aceste lucruri se vor vedea, in curand, la PRO TV, in lupta pentru titlul de Fermierul anului!

Ferma vedetelor – Alta tara, alta distractie!